Sari la conținutul principal

Permisele de conducere pentru autovehicule cu transmisie automată sunt tot mai solicitate de către viitorii șoferi

27.03.2018 09:05

Agenția Servicii Publice constată o creștere a solicitanților de permise de conducere la categoria B pentru autovehicule cu transmisie automată. Peste 85 la sută din solicitanți sunt femei.

Conform datelor statistice, în anul 2016, numărul persoanelor care au obținut permis de conducere pentru automobile cu transmisie automată era de 359.  Un an mai târziu cifra s-a dublat și a ajuns la 774 de permise, dintre care 672 au fost eliberate femeilor. De la începutul acestui an, 153 de femei și 16 bărbați au primit deja permise pentru autovehicule cu cutie automată.

Precizăm că, proba practică a examenului de obținere a permisului de conducere la categoria B poate fi susținută cu autovehicule cu transmisie automată puse la dispoziția candidaților de către subdiviziunile teritoriale de documentare  și calificare a conducătorilor auto din municipiile Chișinău, Bălți  și Cahul.  Doritorii din celelalte raioane pot solicita examinarea cu mașina școlii auto la care au fost instruiți. 

Precizăm că, în cazul în care proba practică se susține cu autovehicule cu transmisie automată pe permisul de conducere obţinut se indică menţiunea corespunzătoare cu dreptul de a conduce numai asemenea autovehicule.