Sari la conținutul principal

Agenția Servicii Publice în proces continuu de modernizare și optimizare a serviciilor publice

08.12.2022 13:13

Agenția Servicii Publice urmează să optimizeze și să simplifice o parte din serviciile publice de eliberare a actelor de identitate și de evidență a locuitorilor Republicii Moldova, precum și a cetățenilor Republicii Moldova stabiliți cu domiciliul în străinătate, sporind astfel nivelul lor de accesibilitate pentru cetățeni.

În acest sens, au fost operate o serie de modificări în Regulamentul privind eliberarea actelor de identitate și evidența locuitorilor Republicii Moldova, care urmează să intre în vigoare începând cu 25 decembrie 2022.

Astfel, potrivit noilor reglementări:

  1. Copiii ai căror părinţi/unicul părinte nu au/are posibilitatea de a-şi exercita obligaţia de reprezentant legal pe motivul aflării peste hotare vor putea obține acte de identitate în lipsa acestora, fiind însoțiți de reprezentantul autorității tutelate teritoriale.
  2. La eliberarea ulterioară a pașaportului cetățeanului Republicii Moldova pe numele copilului nu se va solicita prezentarea certificatului de naștere, ori a altor documente de stare civilă, dacă informația a fost deja actualizată în Registrul de stat al populației.
  3. Persoanele care vor să-și stabilească domiciliul în străinătate, ori îl au deja stabilit acolo, la solicitarea de perfectare a unui pașaport al cetățeanului RM nu vor fi obligate să prezinte un buletin de identitate valabil, livretul militar (în cazul supușilor militari) și carnetul de pensionar (în cazul beneficiarilor de prestații sociale).
  4. Persoanele imobilizate, persoanele aflate la tratament prin constrângere, în arest preventiv sau în detenţie vor avea posibilitate prin intermediul serviciului #MPower (Registrul împuternicirilor de reprezentare în baza semnăturii electronice) să acorde împuterniciri de reprezentare, în mod gratuit, unor persoane care vor putea acționa în numele lor pentru obținerea actelor de identitate. În temeiul acestor împuterniciri va fi posibilă ridicarea actelor de identitate confecționate, înregistrarea la domiciliu sau la reședința temporară, precum și prestarea altor servicii.
  5. Odată cu implementarea unor mecanisme electronice și informaționale de schimb de date între sistemele informaționale instituționale și interinstituționale prin intermediul serviciului #MConnect (Platforma guvernamentală de interoperabilitate), nu se va solicita prezentarea documentelor ce atestă dreptul la înlesniri pentru prestarea serviciilor de eliberare a actelor de identitate în mod gratuit, a livretului militar, precum și a carnetului de pensionar pentru obținerea autorizației de emigrare etc.

Reamintim, că prin modificările legislative, adoptate anterior, a fost redus considerabil termenul maximal pentru obținerea autorizației de emigrare de la 3 luni la 20 de zile lucrătoare și a fost diminuat tariful pentru prestarea acestui serviciu, după cum urmează: la termenul de 20 de zile lucrătoare: de la 450 lei la 150 lei;  la termenul de 10 zile lucrătoare: de la 750 lei la 300 lei.

Notă: Prevederile referitoare la împuternicirile de reprezentare în baza semnăturii electronice, vor  intra în vigoare din data de 01.01.2023.

Imaginea este preluată de pe  www.upromania.ro