Centrul Multifuncțional Ialoveni al ASP și-a început astăzi oficial activitatea

Al 14-la centrul multifuncțional al Agenției Servicii Publice a fost lansat astăzi, 23 iunie 2018, în orașul Ialoveni. La eveniment au fost prezenți ministrul Educației, Culturii și Cercetării Monica Babuc, președintele raionului Lilian Caramanu, primarul orașului Sergiu Armașu și conducerea ASP.

Potrivit directorului Agenției Sergiu Railean, în Centrul Multifuncțional Ialoveni 20 de operatori vor deservi populația raionului. “Oamenii vor veni aici și vor accesa servicii moderne în condiții decente”, a mai adăugat directorul ASP.

Oficiul este situat în orașul Ialoveni pe str. Alexandru cel Bun nr. 31. În cadrul centrului, locuitorii raionului Ialoveni pot solicita servicii publice din domeniile înregistrare şi evidenţă a populaţiei, înregistrare  şi licenţiere a unităţilor de drept, înmatricularea mijloacelor de transport, înregistrarea bunurilor imobile şi a drepturilor asupra acestora. La 17 ghișee are loc primirea cererilor, iar la două se eliberează acte. Un ghișeu reprezintă stația grafică.

“Este mare bucuria mea să văd aici în raionul meu de baștină acest oficiu aranjat de o manieră structurală foarte bună în care cetățeanul să vină și în condiții foarte bune să își rezolve problemele legate de acte”, a declarant ministra Monica Babuc. Ea a mai precizat că scopul reformei demarate de Guvernul condus de premierul Pavel Filip este de a aduce serviciile publice în mod compact alături de cetățean. Iar președintele raionului Lilian Caramanu a declarat că: „Aceste servicii sunt prestate în Europa și cetățeanul nostru fiind peste hotare revenind acasă înțelege că reformele se fac și la noi”.

Menționăm că toate centrele multifuncționale ale ASP au fost proiectate la cel mai înalt nivel pentru a corespunde tuturor cerințelor de sănătate și securitate în muncă. În toate oficiile este disponibil WiFi gratuit. Cetățenii sunt deserviți în baza rândului electronic, iar la necesitate solicitanții sunt ajutați de doi reprezentanți din zona de informare. Agenția Servicii Publice va deschide astfel de centre în fiecare raion al țării, alte trei oficii vor activa în Capitală.

Galerie foto: 
Agenția Servicii Publice
Mun. Chişinău, str. Aleksandr Pușkin, 42