Opinia Dvs. este importantă!

Centrul Multifuncțional Edineț și-a început oficial activitatea

Astăzi, 29 octombrie 2018, a avut loc deschiderea oficială a Centrului Multifuncțional Edineț. La ceremonia de inaugurare au participat deputatul Oleg Sârbu, conducerea ASP și autoritățile publice locale.

În cadrul evenimentului vicedirectorul Agenției Servicii Publice le-a vorbit invitaților despre activitatea centrului, dar și a întregii instituții. “După fuzionarea celor cinci întreprinderi, numărul actelor necesare la perfectarea serviciilor prestate de ASP s-a redus considerabil, iar de verificarea informațiilor se ocupă acum operatorii noștri”, a declarat vicedirectorul ASP Vitalie Ciolac.

Centrul Multifuncțional Edineț este amplasat pe teritoriul fostului Oficiu Cadastral.  În cadrul centrului activează 18 operatori care vor presta servicii din domeniile de competență ale Agenției. Astfel, cei peste 70 de mii de locuitori ai raionului Edineț vor putea să își perfecteze într-un singur loc actele ce țin de  înregistrarea şi evidenţa populaţiei, înregistrarea şi licenţierea unităţilor de drept, înregistrarea bunurilor imobile şi a drepturilor asupra acestora.

Potrivit deputatului Oleg Sârbu, “În urma reformei serviciilor publice, desfășurată în comun de către membrii Parlamentului și ai Guvernului, locuitorii raionului se vor bucura de toate beneficiile pe care le oferă Centrul Multifuncțional Edineț.”

Președintele raionului Iurii Garas a remarcat importanța inaugurării centrului multifuncțional. “Astăzi în Edineț are loc un moment istoric. Inaugurarea acestui centru va simplifica și ușura relațiile dintre administrația publică și cetățean.” Și primarul orașului Constantin Cojocaru a evidențiat impactul pozitiv al centrului multifuncțional “A concentra într-un singur centru astfel de servicii, a-l scuti pe cetățean de drumuri prin tot Edinețul și a-l face să-și rezolve problema într-un singur loc, e un rezultat nu pentru noi cei care reprezentăm puterea, ci un rezultat pentru cetățeni.”

În Centrul Multifuncțional Edineț, la fel ca și în celelalte oficii, solicitanții sunt deserviți în baza rândului electronic, iar pentru a reduce timpul de așteptare ASP a introdus programarea prealabilă la serviciile prestate. Cetățenii se pot programa on-line pe pagina oficială a ASP sau telefonic la numărul 14 909.

Agenția Servicii Publice va deschide centre multifuncționale în toate raioanele, inclusiv în Capitală.

Galerie foto: 
Agenția Servicii Publice
Mun. Chişinău, str. Aleksandr Pușkin, 42
Facebook