Opinia Dvs. este importantă!

Un an de la semnarea Deciziei protocolare privind accederea în traficul rutier internațional a autovehiculelor din regiunea transnistreană

La data de 24 aprilie 2019 s-a împlinit un an de la semnarea Deciziei protocolare cu privire la participarea în traficul rutier internațional a autovehiculelor din regiunea transnistreană care nu desfășoară activități comerciale (24.04.2018) și circa 8 luni de la implementarea acesteia.

De la lansarea în data de 1 septembrie 2018, or. Tiraspol și Râbnița, a celor două puncte de înmatriculare a mijloacelor de transport , mecanismul de înregistrare și reînregistrare a mijloacelor de transport este funcțional de la data de 10 septembrie 2018.

Reamintim că prin acest mecanism benevol s-a identificat o soluție viabilă la problema accederii în traficul rutier internațional a mijloacelor de transport din regiunea transnistreană și prestarea serviciilor de către angajații Agenției Servicii Publice pe malul stâng al Nistrului, în oficiile de înmatriculare a mijloacelor de transport.

Pe parcursul perioadei de implementare a mecanismului nominalizat s-a urmărit un interes sporit al solicitanților în procesul de înmatriculare a autovehiculelor cu plăcuțe de tip neutru.

Astfel, dinamica demonstrează, că pe parcursul a 8 luni de implementare, în oficiile de la Râbnița și Tiraspol au fost înregistrate 2905 și documente (comodate) în număr de 755.

Numărul total al beneficiarilor mecanismului de înregistrare/reînregistrare a mijloacelor de transport și perfectarea actelor sunt 3677 persoane.

O tendință pozitivă aparte este preschimbarea permiselor de conducere de către locuitorii regiunii transnistrene la Agenția Servicii Publice pentru accederea în trafic rutier internațional pentru a corespunde cerințelor prevederilor Convenției de la Viena din 1968 asupra circulației rutiere.

Menționăm că permisul de conducere nu a fost obiectul Deciziei protocolare enunțate.

Din această perspectivă, tendința preschimbării permiselor de conducere în câmpul legal al Republicii Moldova este în creștere, având în vedere că doar pe durata implementării Deciziei protocolare cu privire la participarea în traficul rutier internațional a autovehiculelor din regiunea transnistreană care nu desfășoară activități comerciale au fost preschimbate 3305, dintre care doar pe parcursul primelor luni ale anului 2019, acestea constituind cifra de 1143.

Potrivit datelor obținute de la autoritățile naționale competente, fluxul pe direcția traversărilor controlate de autoritățile constituționale sunt în regim normal și fără dificultăți.

Partea moldovenească continuă să-și onoreze angajamentele pentru prestarea unor servicii calitative locuitorilor din regiunea transnistreană pentru a beneficia de acces în traficul rutier internațional.

Sursa: gov.md.

.
Agenția Servicii Publice
Mun. Chişinău, str. Aleksandr Pușkin, 42
Facebook