Opinia Dvs. este importantă!

Precizări privind eliberarea actelor de identitate cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot în perioada ce precedă turul al doilea de scrutin electoral din 3 noiembrie 2019

Agenția Servicii Publice, potrivit responsabilităților asumate în contextul asigurării bunei desfășurări a turului al doilea de scrutin pentru alegerile locale generale, informează cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot:

 În perioada 29 octombire  -  3 noiembrie 2019, subdiviziunile teritoriale ale ASP vor asigura eliberarea, în mod gratuit, a buletinului  de identitate provizoriu la solicitarea cetățenilor Republicii Moldova care nu dețin act de identitate sau al căror buletin de identitate nu este valabil, inclusiv celor care nu beneficiază de înlesniri la eliberarea acestui document în condițiile prevederilor legale.

Atenționăm că în perioada 29 octombrie  -  2 noiembrie 2019, la solicitarea cetățenilor Republicii Moldova cu vârsta peste 18 ani, înregistrarea la domiciliu și/sau la reședința temporară  se va efectua conform principiului teritorial de deservire a populaţiei, și anume - la centrele multifuncționale și la serviciile eliberare a actelor de identitate în a căror rază de competenţă teritorială se află locuința asupra căreia solicitantul dispune de dreptul de proprietate sau de folosință în condițiile prevederilor legale.

În ziua de duminică 3 noiembrie 2019 centrele multifuncționale și serviciile eliberare a actelor de identitate vor activa conform unui program special de muncă. Prin urmare, acestea vor fi deschise în intervalul orar 7.00-21.00 și angajații  vor elibera buletine de identitate provizorii și vor înmâna actele de identitate confecționate.

Cetățenii vor fi deserviți conform principiului teritorial, la centrul multifuncțional și serviciul eliberare a actelor de identitate în a cărei rază de competență teritorială solicitantul are înregistrare la domiciliu sau la reședința temporară, care este valabilă.

Solicitanții nu vor prezenta documente de stare civilă dacă nu au intervenit schimbări în datele personale de la eliberarea ultimului act de identitate sau în cazul în care informația cu privire la datele personale și modificarea lor se atestă în Registrul de stat al populației.

Relevăm, că cetățenii Republicii Moldova care au depus cererea pentru eliberarea buletinului de identitate  în perioada  22 octombrie  – 31 octombrie 2019, pot ridica actul de identitate până la data de 1 noiembrie 2019 inclusiv și în cazul în care termenul limită al comenzii depășește această dată, indiferent de tariful achitat.

Informaţii suplimentare pot fi solicitate la telefoanele de contact ale Call-centrului 14-909, (+373) 022-25-70-70 sau vizualizate pe site-ul instituției: www.asp.gov.md.

Agenția Servicii Publice
Mun. Chişinău, str. Aleksandr Pușkin, 42
Facebook