Servicii de confecționare a cartelelor de plastic

INFORMAȚII GENERALE

Tipurile cartelelor din plastic

La momentul actual, cartelele din plastic au devenit o necesitate şi o parte integrantă a vieţii: card-uri bancare, de identificare (pentru salariaţi, studenţi, clienţi ai instituţiilor medicale, cititori la biblioteci etc.), de acordare a reducerilor şi bonus-urilor (la supermarket, farmacii, benzinării, închiriere maşini etc.), de confirmare a dreptului de călătorie gratuită în transportul public, de acces în diverse club-uri, de asigurare, de publicitate, ecusoane de diverse tipuri (laminate şi din plastic) etc.

Date generale:

Cartela din plastic constituie un purtător de informaţie tehnic performant, util şi comod. Spectrul utilizării cartelelor din plastic (card-urilor) este foarte larg – identificarea şi controlul accesului angajaţilor (legitimaţii de serviciu), Internet, comerţ, telecomunicaţii, ocrotirea sănătăţii, ramura asigurărilor, industria de divertisment, etc. şi se află în permanentă extindere.

Agenţia Servicii Publice îndeplineşte comenzi de confecţionare a cartelelor de diverse tipuri, în termene restrânse şi de o calitate înaltă, conform cerinţelor standardelor interne şi internaţionale. La confecţionarea cartelelor din plastic se folosesc, în exclusivitate, materiale de la producători certificaţi.

În cazul comandării cartelelor personalizate cu fotografie (legitimaţii), este posibilă utilizarea imaginii grafice a posesorului, extrasă din Registrul de Stat al Populaţiei.

La confecţionarea cartelelor din plastic, Agenţia prestează o gamă largă de servicii adiţionale, cum ar fi: pregătirea comenzii (elaborarea design-ului cartelei, verificarea şi completarea design-ului prezentat de client, transformarea design-ului în logo pentru producere, confecţionarea modelului cartelei de plastic), precum şi împachetarea şi livrarea comenzii la adresa solicitantului (după caz).

Standardul ce reglementează dimensiunile card-urilor este ISO 7810. Lucrările sunt executate, în marea lor majoritate, pe suport PVC (policlorură de vinil), tip CR-80 (card de credit), cu dimensiunile 85,7 x 53,9 mm. Grosimea standard este de 0,76 mm, cu posibilitatea fabricării şi cartelelor de grosimea 0,5 mm. sau 0,4 mm.

Categorii de solicitanţi: persoane fizice şi juridice.

Cerinţe pentru elaborarea design-ului cartelei din plastic

  • Design-ul se elaborează în format electronic, în programele Corel Draw, Adobe Illustrator.
  • Design-ul se realizează în formatul 1:1, color, în sistemul CMYK. Culoarea gri se prezintă în culori corporative.
  • Subiectul imaginii cartelei trebuie să aibă prevăzută o rezervă pentru tăiere de 1,5 mm, adică să fie de formatul 90X57 mm.
  • Elementele cartelei trebuie să fie plasate la o distanţă minimă de 2,5 mm de la marginea cartelei, banda magnetică, câmpul pentru semnare şi ştergere.
  • Grosimea minimă a simbolurilor şi haşurării constituie 0,02 mm. Liniatura metodei de tipar ofset – 175 Lpi, a metodei şablon – 100Lpi.
  • Tipărirea – la interval de 4-85%, pentru tipar ofset (175 Lpi), şi la interval de 20-75%, pentru şablon (100 lPI).
  • Termene și tarife
  • Informații generale
  • Documente necesare
  • Acest serviciu este disponibil, de asemenea, în baza împuternicirii de reprezentare electronică acordate prin intermediul SIA MPower

    Programare
    online