Repunerea în termen a înregistrării actului de schimbare a numelui de familie și/sau a prenumelui

INFORMAȚII GENERALE

SSC/misiunea diplomatică (oficiu consular) la recepționarea concluziei, în termen de 1 lună, va purcede la înregistrarea actului de schimbare a numelui de familie şi/sau prenumelui, urmare cărui fapt solicitantului îi va fi eliberat certificatul respectiv.

În cazul neprezentării solicitantului pentru întocmirea actului respectiv în termenul de 1 lună, concluzia privind schimbarea numelui și/sau prenumelui îşi pierde valabilitatea.

Dacă motivul neprezentării s-a dovedit a fi întemeiat termenul expirat poate fi repus. Repunerea în termen a înregistrării actului de schimbare a numelui și/ sau prenumelui se examinează la cererea solicitantului de către Direcţia general stare civilă.

  • Termene și tarife
  • Informații generale
  • Programare on-line
  • Programare
    online