Producerea, asamblarea, importul şi/sau exportul, reexportul, comercializarea armelor şi muniţiilor cu destinaţie civilă şi repararea armelor cu destinaţie civilă

arrow_back Inapoi la termene și tarife

Lista documentelor ce se anexează la declaraţia de eliberare/prelungire a licenţei: importul și comercializarea armelor și a munițiilor (cumpărarea, vânzarea, depozitarea, importul, exportul, reexportul, transbordarea, transferul și transportul de arme, de muniții și de componente ale acestora, precum și intermedierea efectuării acestor operațiuni)

  • Copia certificatului sau a deciziei de înregistrare a întreprinderii.
  • Copia de pe titlul de proprietate sau de pe contractul de locaţiune, pentru spaţiile aferente genului de activitate licenţiat.
  • Copia de pe documentul care atestă absolvirea cursurilor de calificare în domeniul armelor şi muniţiilor.
  • Declaraţia pe proprie răspundere cu privire la lipsa antecedentelor contravenţionale sau penale.
  • Copia actului constitutiv al întreprinderii, în care să fie menţionat la genul de activitate, operaţiunile pe care urmează să le deruleze.
  • Dovada deţinerii unor spaţii special amenajate, destinate depozitării şi, după caz, comercializării sau reparării armelor şi muniţiilor, care corespund cerinţelor prevăzute la anexa nr.3 şi, după caz, nr.4 sau nr.5 din Lege, şi asigurate cu amenajări tehnice de protecţie şi sisteme electronice de supraveghere şi de alarmare, conectate la dispecerate de alarmare şi intervenţie specializate, precum şi la sisteme de monitorizare video.
  • Dovada verificărilor metrologice a instrumentelor supuse verificării obligatorii şi, după caz, permisul de funcţionare a tirului de tragere destinat verificării armelor (în cazul armurierilor care doresc să desfăşoare operaţiuni de reparare a armelor).
  • Dovada deţinerii legale a mijloacelor de transport specializat pentru transportul mărfurilor periculoase, corespunzător condiţiilor stabilite în tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte, sau dovada că are încheiat contract de prestare a serviciilor de transport cu persoana care dispune de transport specializat pentru transportul mărfurilor periculoase.
  • Copia de pe documentul care atestă absolvirea cursului de instruire sau, după caz, a cursului de calificare, studiile în domeniul armelor și munițiilor, pentru activitățile specificate la alin. (1) în domeniul armelor și al munițiilor, pentru activitățile specificate la alin. (1) din prezentul articol.
warning
Notă*: Documentele se depun în copii cu prezentarea originalelor pentru verificare (art. 126 alin.3) din Legea nr. 160 din 22.07.2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător (cu excepţia documentelor care se verifică în baza ghişeului unic).

* Documentele verificate prin procedura ghişeului unic

Programare
online