Peste 3550 de cetățeni au beneficiat de serviciile prestate de ASP în ziua scrutinului parlamentar

În ziua desfășurării alegerilor parlamentare, Agenția Servicii Publice a eliberat cetățenilor cu drept de vot peste 3550 de acte de identitate necesare pentru participarea la scrutinul electoral. Circa 1900 de persoane au primit, la solicitare, buletine de identitate provizorii, iar alte 1670 și-au ridicat buletinele de identitate deja confecționate.

Buletinele de identitate provizorii au fost eliberate gratuit, la momentul adresării cetățenilor care nu aveau actele de identitate valabile sau în schimbul celor declarate pierdute, furate sau deteriorate. Cele mai multe adresări, 280 la număr, au fost înregistrate la serviciile de eliberare a actelor de identitate din municipiul Chișinău.

Totodată, în perioada 24 ianuarie – 21 februarie 2019,  ASP a asigurat confecționarea buletinelor de identitate în termene restrânse, indiferent de serviciul solicitat sau tariful achitat. Cetățenii care au depus cererea pentru eliberarea buletinului de identitate în această perioadă de timp, au avut posibilitatea de a ridica documentul, inclusiv și în ziua de 24 februarie 2019, pentru a-și exercita dreptul la vot.

În săptămâna premergătoare alegerilor, serviciile de eliberare a actelor de identitate  au perfectat 1736 de buletine de identitate provizorii și au asigurat înmânarea  actelor de identitate pentru 16283 de persoane.

Reamintim că, în vederea asigurării cetățenilor Republicii Moldova cu acte de identitate necesare pentru participarea la scrutinul electoral, duminică, 24 februarie 2019, toate serviciile eliberare a actelor de identitate, inclusiv din cadrul centrelor multifuncţionale ale Agenţiei Servicii Publice, au activat conform unui program de muncă extins: 7.00 – 21.00.

.
Agenția Servicii Publice
Mun. Chişinău, str. Aleksandr Pușkin, 42