I.P. ”Agenţia Servicii Publice”
anunţă concurs privind ocuparea funcţiei vacante pe perioadă determinată
Specialist coordonator
al Secţiei instruirea personalului în cadrul Direcţiei resurse umane şi reglementări interne
Salariul tarifar – 10600 lei
Specialist coordonator al Secţiei instruirea personalului în cadrul Direcţiei resurse umane şi reglementări interne (pedagogie şi psihologie)
- Solicitanţii care nu au întrunit condiţiile de admitere la interviu
Solicitanţii care nu au întrunit condiţiile de admitere la interviu conform prevederilor pct. 15 lit. C) al Regulamentului privind modul de desfăşurare al Regulamentul privind concursul de angajare în cadrul Agenţiei Servicii Publice, aprobat prin ordinul directorului nr.200 din 23 martie 2023:
- Schiopu Vasile
- Atribuţii de bază
- Organizarea şi desfăşurarea procesului instructiv-metodic, ce ţine de studierea programelor de sistem, programelor aplicative, în grupele de instruire profesional continuă a salariaţilor Agenţiei;
- Realizarea prevederilor documentelor interne a sistemului de management al calităţii, securităţii informaţiei şi anti-mită implementate în cadrul Agenţiei;
- Participarea la elaborarea planurilor de activitate, proiectelor ordinelor şi dispoziţiilor privind activitatea la disciplinele de profil; Aplicarea în procesul de instruire a salariaţilor Agenţiei a metodelor şi strategiilor de aplanare a conflictelor la locul de muncă. Perfecţionarea permanentă a nivelului de pregătire profesională;
- Elaborarea cursurilor de instruire, testelor de evaluare a cunoştinţelor, chestionarelor şi desfăşurarea sondajelor socio-psihologice şi pregătirea psihologică a efectivului pentru activitatea de serviciu;
- Să analizeze informaţia pe marginea controalelor de audit intern, referitoare la domeniul său de activitate;
- Însușirea și respectarea cerinţelor actelor normative în vigoare ce reglementează domeniul de activitate, actelor normative emise în cadrul Agenției referitoare la desfăşurarea cursurilor de instruire a salariaților Agenției, Regulamentului intern al Agenției, Codului etic al salariaților Agenției, disciplina muncii, Contractului colectiv de muncă al Agenţiei, regulilor şi instrucţiunilor de securitate şi protecţie a informaţiei, de protecţie a datelor cu caracter personal, de securitate şi sănătate în muncă, de protecţie împotriva incendiilor;
- Studierea şi generalizarea experienţei de lucru a altor subdiviziuni structurale ale Agenției şi aplicarea acestor cunoştinţe pe larg în procesul instructiv-educativ;
- Implementarea şi utilizarea tehnologiilor didactice avansate în procesul de instruire;
- Participarea la conferinţe, seminare ştiinţifice a disciplinelor de profil;
- Studierea interpelărilor, necesităților, particularităților individuale ale fiecărui audient;
- Acordarea ajutorului practic audienților la organizarea lucrului individual la însușirea materialului de studiu;
- Elaborarea şi monitorizarea implementării planurilor de instruire a salariaţilor din cadrul subdiviziunilor structurale ale ASP;
- Elaborarea rapoartelor analitice, notelor statistice lunare, semestriale şi anuale cu privire la activitatea secţiei în procesul de organizare şi desfăşurare a instruirilor salariaţilor din cadrul subdiviziunilor structurale ale Agenţiei.
- Condiţii generale de participare la concurs
- deţinerea cetăţeniei Republicii Moldova şi domiciliul permanent în Republica Moldova;
- cunoaşterea limbii române (obligatorie), iar cunoaşterea limbilor rusă şi engleză (constituie un avantaj) ;
- studii superioare de licenţă sau masterand în domeniile pedagogie şi psihologie, iar studiile în domeniul sociologie şi administrare publică (constituie un avantaj);
- capacitate deplină de exerciţiu;
- cunoştinţe de a lucra cu computerul (Word, Excel, Internet, E-mail şi altele);
- abilităţi de instruire, monitorizare, de lucru individual şi în echipă, comunicare eficientă şi de aplanare a situaţiilor de conflict;
- să nu fie privat de dreptul de a ocupa funcţii sau de a exercita activităţi similare funcţiei vacante;
- integritate profesională – capacitatea candidatului de a-şi exercita activitatea în funcţia pretinsă în mod etic, liber de influenţă necorespunzătoare şi manifestări de corupţie, cu respectarea interesului public şi a legislaţiei;
- comportament responsabil şi reputaţie ireproşabilă;
- experienţa de muncă în domeniul funcţiei vacante, nu mai puţin de 3 ani, este un avantaj la angajare.
- Lista documentelor necesare pentru participare la concurs
- cererea de participare la concurs, completat conform anexei;
- curriculum vitae, completat conform anexei
- copia buletinului de identitate;
- copia diplomei de studii;
- copia documentelor ce confirmă experienţă profesională, cu excepţia candidaţilor care anterior nu au fost încadraţi în câmpul muncii;
- cazierul judiciar.
Notă: Candidaţii depun documentele personal, prin poştă sau e-mail (cu condiţia că candidaţii vor prezenta în ziua concursului toate actele în original pentru autentificare). Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele în original pentru a verifica veridicitatea lor.
- Bibliografia concursului
- Hotărârea Guvernului nr. 314 din 22.05.2017 „Privind constituirea Agenţiei Servicii Publice” (Legis.md, https://www.legis.md);
- Hotărârea Guvernului nr.193 din 24.03.2017 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la formarea continuă a adulţilor;
- Legea integrităţii nr.82/2017;
- Codul Muncii al Republicii Moldova nr.154-XII din 28.03.2003;
- Pagina oficială a I.P.”Agenţia Servicii Publice”, Regulamentul intern al ASP (Ordinul ASP nr.111 din 12.10.2017);
- Pagina oficială a I.P.”Agenţia Servicii Publice”, Codul etic al salariaţilor ASP (Anexa la Ordinul ASP nr.477 din 17.07.2018);
- Acte normative în vigoare a Republicii Moldova ce reglementează domeniul de activitate.
- Persoana responsabilă de oferirea informaţiei suplimentare şi primirea documentelor:
secretar al Comisiei, Popa Mihail
MD-2012, mun. Chişinău, str. Aleksandr Puşkin 42, bir 111
Telefoane de contact: 022-50-46-65
e-mail: mihail.popa@asp.gov.md