Cererea pentru eliberarea autorizaţiei de emigrare se depune de către solicitant în ţară, la orice serviciu eliberare a actelor de identitate, inclusiv din cadrul centrelor multifuncţionale, iar în străinătate la MDOC.
Cererea pentru eliberarea autorizaţiei de emigrare se depune însoţită de următoarele documente, după caz:
- buletinul de identitate (valabil, expirat) sau solicitantul declară pierderea sau furtul buletinului de identitate sau buletinul de identitate provizoriu (în cazul în care persoana cu vârsta peste 16 ani, cu domiciliul în Republica Moldova nu a obţinut buletin de identitate sau buletinul de identitate este nevalabil pe motivul schimbării datelor cu caracter personal);
- actul de identitate al reprezentantului legal;
- paşaportul cetăţeanului Republicii Moldova valabil.
În cazul în care solicitantul nu deţine paşaport sau deţine paşaport nevalabil, sau solicită eliberarea celui de-al doilea paşaport, cererea pentru eliberarea paşaportului se depune concomitent cu cererea pentru eliberarea autorizaţiei de emigrare, cu condiţia că termenul comenzii serviciului de autorizare a emigrării să nu depăşească termenul comenzii serviciului de eliberare a paşaportului; - documentul eliberat de autorităţile străine ce atestă stabilirea solicitantului cu domiciliul în străinătate (actul de identitate al cetăţeanului străin cu mențiunea respectivă, permisul de şedere provizorie sau permanentă, contractul de muncă etc);
- documentele de stare civilă – numai în cazul în care au intervenit schimbări în starea civilă şi în datele cu caracter personal şi informaţia despre schimbările intervenite în starea civilă şi în datele cu caracter personal, despre actele și/sau documentele de stare civilă respective nu este actualizată în Registrul de stat al populaţiei;
- certificatul care atestă gradul de dizabilitate;
- în cazul emigrării copilului – declaraţiile autentificate de notar sau de alte persoane abilitate prin lege cu astfel de funcţii, după caz:
a) a părintelui care rămâne cu domiciliul sau reşedinţa temporară în Republica Moldova, din care să rezulte acordul acestuia pentru emigrarea copilului cu celălalt părinte sau acordul pentru emigrarea copilului la celălalt părinte care este stabilit deja cu domiciliul în străinătate. În cel din urmă caz, se prezintă şi declaraţia celuilalt părinte din care să rezulte că acesta acordă spaţiul locativ şi asigură întreţinerea copilului;
b) a copilului cu vârsta peste 14 ani privind acordul acestuia la emigrare cu unul din părinți.
În cazul în care solicitantul nu poate obţine din anumite motive declaraţiile specificate se prezintă hotărârea instanţei de judecată definitivă şi irevocabilă privind dreptul la emigrare fără acordul respectiv. - hotărârea instanţei de judecată privind decăderea din drepturile părinteşti definitivă şi irevocabilă – în cazul când unul din părinţii copilului este decăzut din drepturile părinteşti.
Pentru prestarea serviciului de autorizare a emigrării solicitantul va achita tariful stabilit.
Cererea pentru eliberarea autorizaţiei de emigrare a minorului care emigrează împreună cu cel puţin un părinte se examinează în mod gratuit.