Programarea se efectuează în conformitate cu prevederile pct. 8 alin. 2) şi alin. 3) ale Instrucțiunilor privind desfășurarea examenului și condițiile de obținere a permisului de conducere, aprobate prin Ordinul I.P. „Agenția Servicii Publice” nr. 240 din 14.12.2017.
Programarea prealabilă la examenul de obținere a dreptului de a conduce vehicule o puteți realiza nemijlocit în subdiviziunile teritoriale cu competenţe la examinarea conducătorilor de vehicule; on-line, prin utilizarea paginilor web programari.registru.md, web http://asp.gov.md/ro/; prin apel la numărul unic al Call-centrului 14 909; prin apel la numărul de telefon al subdiviziunii teritoriale (http://asp.gov.md/node/1805) oferit de către Agenție, precum şi la prezentarea solicitantului la subdiviziunea teritorială competentă din cadrul DÎMT şi CCA. Candidatul programat la examen, prin telefon sau la adresarea la subdiviziunea competentă, este informat verbal despre data şi ora programată pentru desfășurarea probei respective a examenului.