I.P. ”Agenţia Servicii Publice”
anunță concurs privind ocuparea funcției de
jurisconsult coordonator
în Secția gestiune patrimoniu
Jurisconsult coordonator în Secția gestiune patrimoniu
Termen de recepţionare a cererilor
La funcţia de jurisconsult coordonator al Secţiei gestiune patrimoniu a Direcţiei asigurare infrastructură şi logistică - Guţcal Rodica
- deține cetățenia Republicii Moldova;
- deţine studii superioare juridice;
- dispune de capacitatea deplină de exercițiu;
- dispune de calificare corespunzătoare;
- cunoaşte limba română;
- are nivelul necesar de cunoştinţe (în domeniul jurisprudenței);
- îndeplinește cerințele specifice pentru ocuparea funcției;
- cunoștințe calculator (microsoft office);
- integritate profesională;
- comportament responsabil.
- inițierea și perfectarea, în limita competențelor, a contractelor de locațiune, comodat, arendă, posesie a încăperilor sau a bunurile imobile (mobile) aflate în folosință a Agenției;
- examinarea petiţiilor, demersurilor şi scrisorilor parvenite în cadrul Secției cu perfectarea și înaintarea ulterioară a răspunsurilor în limita competențelor;
- elaborarea documentelor necesare cu privire la transmiterea către fondator a bunurilor imobile neutilizate în limita competențelor în cadrul Agenției;
- elaborarea, monitorizarea inițierii contractelor cu privire la asigurarea cu servicii comunale (energie electrică, termică, gaz, apă și canalizare, evacuarea deșeurilor) a edificiilor aflate în folosință Agenției și monitorizarea executării acestora;
- participarea la perfectarea, în limita competențelor, a proiectelor de ordine, dispoziții în cadrul Agenției.
- cererea de participare la concurs, completat conform anexei;
- curriculum vitae, completat conform anexei
- copia buletinului de identitate;
- copia diplomei de studii;
- copia documentelor ce confirmă experienţă profesională, cu excepţia candidaţilor care anterior nu au fost încadraţi în câmpul muncii;
- cazierul judiciar.
Notă: Candidaţii depun documentele personal, prin poştă sau e-mail (cu condiţia că candidaţii vor prezenta în ziua concursului toate actele în original pentru autentificare). Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele în original pentru a verifica veridicitatea lor.
secretar al Comisiei, Modvală Olga
mun. Chişinău, str. Alexandr Puşkin 42, bir.111
Telefoane de contact: 022-50-4853
e-mail: olga.modvala@asp.gov.md