Chișinăuienii care au înregistrarea la domiciliu sau reședința în mun. Chișinău, precum și persoanele care nu dispun de acestea sau nu pot proba ultimul loc de domiciliu pe teritoriul țării, pot solicita servicii de stare civilă (cereri de căsătorie, certificate de naștere, transcrierea actelor de stare civilă înregistrate în străinătate, obținerea duplicatelor sau a extraselor de pe actele de stare civilă etc.) la oricare din următoarele centre multifuncționale (CM):
- CM Chișinău 1, str. M.Viteazul nr.11/1;
- CM Chișinău 2, str. A.Pușkin nr.47;
- CM Chișinău 3, str. M. Sadoveanu nr.17;
- CM Chișinău 4, bd. Decebal nr.6.
Anterior, solicitările de acte de stare civilă puteau fi depuse doar la centrul multifuncțional din raza de reședință a solicitantului.
Evenimentele de înregistrare solemnă a căsătoriei pot fi încheiate de către ofițerii de stare civilă la sediile centrelor multifuncționale nr.1 și 4.