În Republica Moldova, sunt în proces de înregistrare cadastrală 348 de mii de bunuri imobile, 82 de mii de bunuri sunt supuse delimitării publice, iar documentația cadastrală pentru 151 de mii de bunuri imobile se află în proces de corectare.
Lucrările cadastrale masive, dar și înregistrarea drepturilor în registrul bunurilor imobile se fac din contul proiectului de Înregistrare și Evaluare Funciară, finanţat de Banca Mondială și implementat de Agenţia Servicii Publice , în parteneriat cu Agenția Proprietății Publice și Agenția Relațiilor Funciare și Cadastru. Astfel, cetățenii sau autoritățile publice locale nu vor suportă nici un cost.
Locuitorii s.Tătărești (r-l Strășeni) au primit titluri de proprietate asupra terenurilor agricole pe care le dețin în cadrul unui eveniment public, cu participarea reprezentanților ASP și ai autorităților publice locale.
Unitatea administrativ teritorială Tătărești este una din cele 452 de primării în care proiectul este prezent cu lucrări cadastrale și prima din raionul Strășeni în care se oferă cetățenilor titluri de proprietate. Pentru satul Tătărești au fost înregistrate la cadastru și emise titluri pentru 726 de terenuri agricole.
„Oferind titluri de proprietate cetățenilor, le creăm oportunitatea de a-și administra proprietățile în mod legal, de a le gaja în cazul nevoii de împrumuturi bancare, de a întocmi diverse acte, cum ar fi cele de moștenire și, nu în ultimul rând, de a-i ajuta să economisească bani și drumuri suplimentare", a menționat Inga Grecu Stăvilă, șef-adjunct al departamentului Cadastru, prezentă la eveniment.
De titluri de proprietate au beneficiat deja cetățenii din câteva localități din raioanele Ocnița, Briceni, Fălești. În următoarele 3 luni, vor fi distribuite circa 40 de mii de titluri în alte 30 de unități teritorial-administrative din raioanele Dondușeni, Șoldănești, Drochia, Florești, Strășeni, Glodeni, Orhei, Soroca, Sîngerei etc.
***
Proiectul de Înregistrare și Evaluare Funciară este implementat de ASP în parteneriat cu Agenția Proprietății Publice și Agenția Relațiilor Funciare și Cadastru, pe baza acordului de finanțare între Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare. Proiectul contribuie la crearea unui sistem de administrare a terenurilor echitabil, transparent și eficient, facilitând creșterea economică și dezvoltarea socială în Republica Moldova. Bugetul proiectului este de 23.6 mln. euro.