În perioada 18-19 ianuarie 2024, o delegație a companiei JURA (Austria), condusă de directorul acesteia Kálmán Manhercz, se află într-o vizită de lucru la Agenția Servicii Publice.
Compania JURA oferă soluții software și hardware de securitate grafică de înaltă calitate. În prezent, produsele software de design securizat JURA sunt utilizate pe bancnote, pașapoarte, cărți de identitate și alte documente de securitate în peste 100 de imprimerii de securitate guvernamentale din întreaga lume.
Pe parcursul a două zile, designerii ASP sunt instruiți în domeniul utilizării softului specializat în grafică securizată, livrat de către compania JURA, în baza unui contract încheiat cu ASP în anul 2023. În baza produsului software de design securizat, livrat de către compania JURA , urmează a fi creat designul noilor pașapoarte, cărților de identitate și altor documente produse și emise de către Agenția Servicii Publice.