Sari la conținutul principal

Reprezentanții ASP participă la Conferința „Transformarea digitală și reforma administrației publice în Parteneriatul Estic”

28.06.2024 08:24

Directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, participă la Conferința digitală a Parteneriatului Estic 2024, eveniment anual al Inițiativei EU4Digital, care în acest an se desfășoară la Bruxelles, Regatul Belgiei, în perioada de 23-29.06.2024.

Evenimentul a reunit reprezentanți la nivel înalt și părți interesate din țările Parteneriatului Estic (Armenia, Azerbaidjan, Georgia, Ucraina, Moldova), din Uniunea Europeană și un șir de organizații internaționale. 

În cadrul multiplelor sesiuni ale Conferinței au fost discutate subiecte ce vizează transformarea digitală a UE și a țărilor Parteneriatului Estic, rolul digitalizării în acțiunile strategice ale statelor membre ale Parteneriatului Estic, soluțiile și instrumentele digitale în contextul actual. 

Participanții Republicii Moldova au prezentat proiectele țării noastre în domeniul transformării digitale, urmare a acordării Republicii Moldova a statutului de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană și începerii negocierilor de aderare (Decretul Președintelui RM privind inițierea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană și a negocierilor proiectului tratatului de aderare a RM la UE, semnat pe data de 21.06.2024).

Inițiativa EU4Digital a fost oficial lansată în anul 2016 de Comisia Europeană la Reuniunea Ministerială a Parteneriatului Estic privind Comunitatea Digitală, la care au fost instituite șase rețele regionale EU4Digital pentru a lucra asupra subiectelor prioritare, unul dintre acestea fiind Transformarea digitală rezistentă. 

EU4Digital are drept scop extinderea Pieței Unice Digitale a Uniunii Europene către statele Parteneriatului Estic, dezvoltând potențialul economiei și al societății digitale, în vederea asigurării creșterii economice, generării mai multor locuri de muncă, îmbunătățirii vieții oamenilor și asistării mediului de afaceri.

Informație oferită de:

Direcţia comunicare, protocol şi cooperare internaţională

Ultimul salvat:

08.10.2024