Sari la conținutul principal
Pagina oficială

Serviciul suport clienţi

asistenta@asp.gov.md
Opinia Dvs. este importantă!

Precizările Agenției Servicii Publice privind afirmațiile eronate ale Primăriei mun. Chișinău și acuzațiile aduse instituției noastre cu privire la așa zisele „erori” în generarea listei contribuabililor pentru taxa de salubrizare

04.07.2025 15:35

Agenția Servicii Publice dezminte categoric acuzațiile lansate de către Primăria municipiului Chișinău cu privire la așa-zisele „erori majore” în generarea listei contribuabililor pentru taxa de salubrizare.

ASP reiterează că activitatea instituției este guvernată strict de cadrul legal în vigoare. ASP nu are competențe în evaluarea eligibilității contribuabililor. Rolul Agenției se limitează exclusiv la furnizarea datelor din Registrul de Stat al Populației, în baza solicitărilor oficiale, recepționate în strictă conformitate cu legislația în vigoare.

În cazul taxei pentru salubrizare aplicată în mun. Chișinău pentru anul 2024, la solicitarea Primăriei municipiului Chișinău (nr.2-04/2-43 din 03.02.2025), ASP a transmis informațiile cerute pentru introducerea acestora în Sistemul Informațional Automatizat „Stingerea obligațiilor fiscale prin intermediul Serviciului de colectare a impozitelor și taxelor locale”. Datele prezentate au fost selectate și structurate conform solicitării (solicitarea nr. 26-19/2-11/31370 din 24.02.2025 / Contract nr. 2-MI din 02.04.2025). 

În ceea ce privește conținutul listei și criteriile de eligibilitate pentru aplicarea taxei, ASP precizează că instituția nu are competențe de selecție sau excludere a anumitor categorii de persoane.

Totodată, menționăm că în conformitate cu prevederile Legii nr. 142/2018 cu privire la schimbul de date și interoperabilitate, precum și ale pct. 10, subpct. 1) din Regulamentul privind modul de utilizare a platformei de interoperabilitate (MConnect), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 211/2019, datele din Registrul de Stat al Populației sunt expuse integral pe platforma de interoperabilitate și pot fi consumate de către participanții autorizați, în conformitate cu legislația în vigoare.

Primăria Municipiului Chișinău, în calitate de participant la schimbul de date, are posibilitatea legală de a solicita Agenției de Guvernare Electronică inițierea proiectelor de integrare și asigurarea accesului la datele necesare prin intermediul platformei MConnect.

Regretăm tentativa de deturnare a responsabilității instituționale adusă în vizorul public de către Primăria municipiului Chișinău și reamintim că buna cooperare interinstituțională trebuie să se bazeze pe respectarea normelor legale și pe dialog constructiv, nu pe acuzații nefondate lansate în spațiul public.

Agenția Servicii Publice rămâne deschisă colaborării, în limitele competențelor sale, pentru a sprijini autoritățile locale în realizarea unor procese corecte și transparente în raport cu cetățenii.

Informație oferită de:

Direcţia comunicare, protocol şi cooperare internaţională

Ultimul salvat:

09.06.2026