Sari la conținutul principal
Pagina oficială

Serviciul suport clienţi

asistenta@asp.gov.md
Opinia Dvs. este importantă!

Specialist coordonator în securitatea sistemelor informatice din cadrul Secției protecție a sistemelor informaționale a Direcției securitate

I.P. ”Agenţia Servicii Publice”
anunţă concurs privind ocuparea funcţiei vacante de
specialist coordonator
în securitatea sistemelor informatice din cadrul
Secției protecție a sistemelor informaționale a Direcției securitate
Salariu tarifar - 15000 lei

Termen de recepţionare a cererilor
Învingătorii concursului

Comisia centrală de concurs a ASP, conform pct. 35 şi pct.38 al „Regulamentului privind  concursul de angajare în cadrul Agenţiei”, anunţă învingătorii concursului din 12.05.2025 la următoarele funcții: 

La funcţia specialist coordonator în securitatea sistemelor informatice din cadrul Secției protecție a sistemelor informaționale:

  • Cebanu Eric-Vadim
Rezultat al examinării dosarelor candidaţilor

Ca rezultat al examinării dosarelor candidaţilor, conform pct.20 şi pct.21 al „Regulamentului privind concursul de angajare în cadrul Agenţiei”, aprobat prin ordinul directorului Agenţiei Servicii Publice nr.200 din 23.03.2023, Comisia a decis şi stabilit data, ora şi locul desfăşurării interviului pentru ocuparea următoarelor funcţii funcției:

Specialist coordonator în securitatea sistemelor informatice din cadrul Secției protecție a sistemelor informaționale:

  • Cebanu Eric-Vadim

Data, ora şi locul desfăşurării interviului: 12 mai 2025, ora 14.00, mun.Chișinău, str.Alexandr Pușkin, 42. 

Atribuţii de bază
  1. Utilizarea instrumentelor/aplicațiilor de securitate cibernetică;

  2. Monitorizarea respectării cerințelor privind securitatea cibernetică a sistemelor informaționale ale ASP;

  3. Depistarea în cadrul ASP a faptelor de încălcare a cerințelor privind securitatea cibernetică la utilizarea resurselor informaționale, întreprinderea măsurilor necesare de contracarare a încălcărilor;

  4. Setarea drepturilor de acces și acordarea accesului la resursele informaționale ale ASP;

  5. Gestionarea incidentelor de securitate cibernetică în comun cu subdiviziunile de ramură, întreprinderea  măsurilor de înlăturare a incidentelor de securitate cibernetică;

  6. Examinarea interpelărilor, petițiilor, cererilor și adresărilor recepționate de la subdiviziunile structurale ale ASP ce țin de competenta Secției, în modul și în termenele stabilite de actele normative, ce reglementează domeniul de referință;

  7. Elaborarea și menținerea documentației interne pe domeniu.

Cerințele către candidat
  1. deținerea cetățeniei Republicii Moldova și domiciliul permanent în Republica Moldova;

  2. cunoașterea limbii române (obligatorie), iar cunoașterea limbilor rusă și engleză (constituie un avantaj la angajare);

  3. studii superioare în tehnologii informaționale (obligatorie), studii superioare în securitatea cibernetică (constituie un avantaj la angajare);

  4. capacitate deplină de exercițiu;

  5. cunoștințe privind:

    •    sisteme de operare și administrarea lor;
    •    rețelele și protocoalele de comunicații (constituie un avantaj la angajare);
    •    tehnici de atacuri cibernetice și metode de protecție, securitatea aplicațiilor (constituie un avantaj la angajare); 
    •    aptitudini practice de utilizare a unui limbaj standardizat pentru interacțiunea cu baze de date relaționale,  ex. SQL (constituie un avantaj la angajare);

  6. cunoștințe de a lucra cu computerul (Word, Excel,  Internet, E-mail și altele);

  7.  abilități de instruire, monitorizare, de lucru individual și în echipă, comunicare eficientă și  de aplanare a situațiilor de conflict; 

  8. să nu fie privat de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita activități similare funcției vacante;

  9. integritate profesională – capacitatea candidatului de a-și exercita activitatea în funcția pretinsă în mod etic, liber de influență necorespunzătoare și manifestări de corupție, cu respectarea interesului public și a legislației;

  10. comportament responsabil și reputație ireproșabilă;

  11. experiența de muncă în domeniul funcției vacante, nu mai puțin de 3 ani (constituie un avantaj la angajare);

  12. deținerea certificatelor în domeniul securității cibernetice (constituie un avantaj la angajare);

  13. cunoștințele privind actele internaționale normative de domeniu;

Lista documentelor necesare pentru participare la concurs
  1. cererea de participare la concurs, completat conform anexei;
  2. curriculum vitae, completat conform anexei;
  3. copia buletinului de identitate;
  4. copia diplomei de studii;
  5. copia documentelor ce confirmă experiența profesională, cu excepția candidaților care anterior nu au fost încadrați în câmpul muncii.

Notă: Candidaţii depun documentele personal, prin poştă sau e-mail (cu condiţia că candidaţii vor prezenta în ziua concursului toate actele în original pentru autentificare). Copiile documentelor prezentate pot fi autentificate de notar sau se prezintă împreună cu documentele în original pentru a verifica veridicitatea lor.

Bibliografie
  1. Hotărârea Guvernului nr. 314 din 22.05.2017 „Privind constituirea Agenției Servicii Publice”  (Legis.md, https://www.legis.md);

  2. Hotărârea Guvernului nr.193 din 24.03.2017 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la formarea continuă a adulților;

  3. Legea integrității nr.82/2017;

  4. Codul Muncii al Republicii Moldova nr.154-XII din 28.03.2003;

  5. Pagina oficială a I.P. ”Agenția Servicii Publice”, Regulamentul intern al ASP (Ordinul ASP nr.111 din 12.10.2017);

  6. Pagina oficială a I.P. ”Agenția Servicii Publice”, Codul etic al salariaților ASP (Anexa la Ordinul ASP nr.477 din 17.07.2018);

  7. Acte normative în vigoare a Republicii Moldova ce reglementează domeniul de activitate.

Persoana responsabilă de oferirea informaţiei suplimentare şi primirea documentelor:

Nichitin Ludmila
Adresa: MD-2012, mun. Chişinău, str. Aleksandr Puşkin 42
Telefoane de contact: 022-50-47-57
e-mail: ludmila.nichitin@asp.gov.md