Agenţia Servicii Publice înregistrează o creștere substanțială a numărului de cereri pentru eliberarea/prelungirea/reperfectarea licențelor, depuse online de către agenții economici: de la circa 19% pe parcursul anului 2020 şi 20% în anul 2021, la circa 38% - în anul 2022.
Pe parcursul anului 2022, în top-ul beneficiarilor, care au optat pentru solicitarea serviciilor de licenţiere la distanţă, au fost solicitanții/titularii de licenţă pentru următoarele genuri de activitate:
- Prestarea serviciilor în domeniul protecției criptografice a informației - 75%;
- Importul şi/sau exportul, reexportul, comercializarea armelor şi muniţiilor cu destinaţie civilă şi repararea armelor cu destinaţie civilă - 72%;
- Activitatea legată de plasarea în câmpul muncii a cetăţenilor în ţară şi/sau în străinătate - 54%;
- Comercializarea produselor din tutun - 51%;
- Activitatea de broker vamal - 49%.
Cererile de solicitare a serviciilor de licențiere pot fi depuse prin intermediul platformei serviciilor guvernamentale, accesând pagina web www.servicii.gov.md sau prin intermediul platformei Ghişeului unic pentru gestionarea actelor permisive, pe pagina web www.actpermisiv.gov.md. Serviciile pot foi accesate în regim non stop, de pe orice calculator sau dispozitiv mobil.
ASP asigură suportul informaţional, consultativ şi de programare solicitanților de servicii la următoarele numere de telefon:
- Informaţii generale şi programare la servicii: 14 909, (+373 22) 25-7070
- Domeniul licențiere şi autorizare: (+373 22) 20-7762
Totodată, pe site-ul Agenției Servicii Publice a fost plasat un Ghid practic, în care veți putea găsi explicații detaliate despre procedura și etapele procesului de solicitare online a licențelor.