Termene și tarife
| Termen | Tarif | Locul prestării |
|---|---|---|
| Până la 3 zile lucrătoare | gratuit |
Informații generale
Modificarea actului de stare civilă în temeiul hotărârii judecătoreşti reprezintă procedura legală prin care se corectează sau se actualizează datele din conținutul actului de stare civilă (naștere, căsătorie, divprț, deces, schimbarea numelui și/sau a prenumelui), în temeiul unei hotărâri definitive a instanței de judecată.
Cine poate solicita serviciul:
în cazul în care titularul actului este major:
titularul actului
soțul supraviețuitor, copiii, părinții, buneii, nepoții, în cazul în care titularul actului este decedat
mandatarul împuternicit de către titularul actului, iar în cazul în care titularul actului este decedat - de succesorii acestuia
în cazul în care titularul actului este minor sau persoană supusă unei măsuri de ocrotire judiciară:
reprezentantul legal al copilului: părintele, tutorele/curatorul, reprezentantul autorității tutelare teritoriale
mandatarul împuternicit de către reprezentantul legal al copilului
Unde poate fi depusă cererea:
la sediul oricărei subdiviziuni teritoriale de stare civilă
Serviciul se finalizează cu actualizarea datelor în actul de stare civilă.
Pentru obținerea extrasului de pe actul de stare civilă cu date modificate, persoana interesată depune, separat, cererea privind eliberarea extrasului respectiv. La solicitare, în rubrica mențiuni din extras se indică cronologic toate modificările.
Documente necesare
- hotărârea judecătorească privind constatarea inexactității, definitivă și irevocabilă.
Lista actelor normative
- Legea nr 100/2001 privind actele de stare civilă
- Codul familiei nr. 1316/2000
- Codul Civil al Republicii Moldova nr.1107/2002
- Hotărârea Guvernului nr. 966/2020 cu privire la serviciile prestate de către Agenția Servicii Publice
- Hotărârea Guvernului nr.333/2002 pentru aprobarea Concepţiei sistemului informaţional automatizat "Registrul de stat al populaţiei" şi Regulamentului cu privire la Registrul de stat al populaţiei
- Legea nr. 133/2011 privind protecția datelor cu caracter personal
- Legea nr. 234/2021 cu privire la serviciile publice
- Constituţia Republicii Moldova
Informație oferită de:
Departamentul stare civiă
Ultimul salvat:
20.05.2026