Începând cu luna 28 iulie 2022, cetățenii Republicii Moldova care vor solicita la centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice perfectarea pașapoartelor și a extraselor din registrele de stat vor putea să le primească la adresa de domiciliu indicată, atât în țară, cât și peste hotare.
Acest lucru va deveni posibil datorită serviciului electronic guvernamental de livrare, MDelivery, lansat oficial într-un cadru festiv astăzi, 28 iulie. La eveniment au participat Prim-ministra Republicii Moldova, Natalia Gavriliță, Viceprim-ministrul pentru digitalizare, Iurie Țurcanu,, directoarea de Țară pentru Moldova a Grupului Banca Mondială, Inguna Dobraja; directoarea Agenției de Guvernare Electronică, Olga Tumuruc; directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu, reprezentanți ai dezvoltatorilor de produs și ai diasporei.
„Atunci când există voința politică, profesioniști care se preocupă de interesul cetățenilor și când există interes din partea sectorului privat - aceste forțe se pot uni și obține lucruri frumoase, precum crearea serviciul MDelivery, pe care îl lansăm astăzi. Acum, în toată țara și în diasporă, cetățenii vor putea opta pentru livrarea actelor la domiciliu. Îi îndemn pe toți să acceseze MDelivery și să vină cu un feedback care ne va ajuta să perfecționăm în continuare acest serviciu”, a declarat în deschiderea evenimentului Natalia Gavrlița, Prim-ministra Republicii Moldova.
„MDelivery este o platformă digitală modernă, dezvoltată de Agenția de Guvernare Electronică, în cadrul proiectului „Modernizarea Serviciilor Guvernamentale”, implementat de Guvernul Republicii Moldova, cu suportul Grupului Banca Mondială, pentru a asigura conexiunea celor trei subiecți: prestatorul serviciului public, în calitate de expeditor, beneficiarul serviciului public, în calitate de destinatar al livrării și furnizorul de servicii poștale. Acest proiect a fost implementat în vremuri deloc simple, dar am reușit. Am făcut un parteneriat cu Agenția Servicii Publice pentru a ajunge la modul practic cu livrările la casele oamenilor, atât în țară, cât și peste hotare. Am testat deja respectivul serviciu și am primit un feedback foarte bun de la cetățeni”, a menționat Viceprim-ministrul pentru digitalizare, Iurie Țurcanu.
Agenția Servicii Publice, cel mai mare prestator de servicii publice din Republica Moldova, a fost partenerul de bază în dezvoltarea MDelivery. Astfel, persoanele fizice și juridice care se vor adresa pentru perfectarea actelor la toate centrele multifuncționale ale Agenției Servicii Publice se vor putea bucura de beneficiile noului serviciu electronic guvernamental de livrare a documentelor.
„În prezent, pe întreg teritoriul țării funcționează 40 centre multifuncționale, ale Agenției Servicii Publice, care sunt localizate în fiecare centru raional al Republicii Moldova. Doar în prima jumătate a acestui an, prin intermediul subdiviziunilor noastre teritoriale au fost prestate circa 3,65 milioane de servicii publice, majoritatea fiind eliberarea actelor de identitate. Modernizarea, remodelarea și digitalizarea serviciilor publice este unul dintre obiectivele instituției noastre. Un alt scop, la fel de important, pe care ni l-am propus să-l atingem în etapa imediat următoare este ca cel puțin 10% din serviciile pe care le prestăm la moment să fie livrate prin intermediul MDelivery nu doar cetățenilor care locuiesc în țara noastră, dar și peste hotare.”, a declarat directorul Agenției Servicii Publice, Mircea Eșanu.
Livrarea MDelivery va fi disponibilă pentru pașapoartele solicitate în termen de 5, 10 sau 20 de zile lucrătoare și se va face contra cost, doar la solicitarea beneficiarului. Cetățenii vor putea selecta unul din cei 4 furnizori de servicii poștale/curierat, în funcție de termenul de livrare și prețul serviciului. În prezent, MDelivery are integrați cinci furnizori de servicii poștale, care vor asigura livrarea documentelor atât la nivel național, cât și international: Î.S. ”Poșta Moldovei”, Nova Poshta, Muvi Express, FAN Courier și DHL.
La depunerea cererii pentru eliberarea pașaportului cetățeanului Republicii Moldova, solicitantul care a ales să beneficieze de serviciul MDelivery va primi pe mail-ul indicat în cerere un număr, după care comanda va putea fi urmărită pe portalul oficial al serviciului MDelivery - mdelivery.gov.md.